Aveam cativa anisori cand am primit-o.Era o dupa-masa de vara,sau poate toamna..nu-mi amintesc bine.Ma trezisem dupa cateva ore de somn cand mama a venit la mine si mi-a spus ca venise tata cu o surpriza pentru mine.Am iesit afara,in curtea casei si mi-am vazut tatal aplecat langa o stiva de lemne.Am mers curios catre el si am ramas uimit,nestiind ce sac cred.In fata mea era un mic ghem de blana,fara ochi si cu patru labute in sus,bucurandu-se de atentia tatalui meu.Eram uimit,surprins si in acelasi timp usor speriat de micuta vietate.Tata mi-a intins o minge,invatandu-ma cum sa o arunc usor catre ea.Am facut-o si micul ghem de blana,mi-a returnat mingea cu o usoara tresarire a labutelor.Am fost captivat in totalitate de ceera ce s-a dovedit a fi cel mai frumos cadou oferit vreodata de parintii mei.
Am numit-o Benji,dupa catelusul ce-l vedeam intr-o serie de filme difuzate pe un canal bulgaresc de televiziune.Mai tarziu tatal meu mi-a spus ca a adus-o din locul unde lucra,undeva in varful unui munte si ca probabil se pierduse de turma unui cioban ce frecventa locul.
Era un catelus alb cu pete negre…sau negru cu pete albe…era un ghem de blana si daca te uitai mai atent puteai distinge si doi ochisori negri ce te priveau curiosi si jucausi.Avea 15-20 centimetri inaltime si o codita stufoasa.
Fiind destul de mic nu mai retin destul de multe amanunte pe cat as vrea,insa imi amintesc prima zi de gradinita,cand Benji m-a insotit voioasa si m-a asteptat rabdatoare sub o ciuperca rosie de tabla din curtea gradinitei.Mai apoi avea s-o faca in fiecare zi.Simteam ca niciodata nu sunt singur.Priveam pe geam si vedeam cum micul ghem de blana statea si astepta atenta la fiecare sunet ce razbatea dincolo de geamurile mari ale gradinitei.Copii o cunosteau si o rasplateau deseori cu cate o bomboana sau o bucata de ciocolata,pentru faptul ca ii lasa sa o mangaie de cate ori vroiau.Benji nu a muscat niciodata pe nimeni si nu imi amintesc sa fi marait vreodata cu rautate la cineva.
Cateadata cand era vreme urata afara,educatoarea mea ma lasa sa o aduc pe Benji in clasa…atunci era o adevarata sarbatoare pentru mine,copii si …Benji.
Intr-o seara de iarna a trebuit sa merg la bunici.Tata m-a urcat pe o saniuta si am plecat astfel insotiti de Benji.Cand mai aveam doar cateva zeci de metri pana sa iesim de pe strada principala,Benji care tocmai trecea strada a fost lovita de un tir.Am privit ingrozit cum micul ghem de blana este rostogolit intre rotile masinii.Nu realizam foarte bine ce se intampla,dar cert este ca plangeam in timp ce tata imi ridica catelusa de pe strada,invelind-o in geaca lui si spunandu-mi ca totul va fi bine.Ajunsi la bunici,a scos-o din geaca si a asezat-o langa soba ce dogorea o caldura placuta.Era inca in viata dar avea ochisorii inchisi si tremura.Am mangaiat-o pana a reusit sa deschida ochisorii,iar bunica mea i-a oferit un capanel de pui si putina apa intr-o farfurie.
Nu-mi amintesc prea multe despre strabunica mea,dar imi amintesc cat de plin de recunostinta am fost atunci cand a spus “Va trai,este doar speriata!”.Ma legam de vorbele astea de parca nu strabunica ci o prezenta divina ar fi spus-o.Si a trait!!!A baut putina apa,dupa care inca tremurand a mancat carnita de pui.Apoi a dat din codita si a adormit.A doua zi ne-am dat seama ca fisese lovita doar la o labuta,iar de la acea intamplarea avea sa mearga apasand mai incet pe una din labutele posterioare.
Peste un timp a trebuit sa merg la scoala.Benji m-a insotit inca din prima zi si se bucura cand ne vedeam in fiecare pauza.Uneori,unii copii mai mari aruncau cu pietre,lucru ce ma intrista foarte tare,dar Benji placea oricum majoritatii,precum si profesorilor care ii luau mereu apararea.
Ma insotea in fiecare zi si cu orice ocazie.Vacantele le petrecea alaturi de mine la bunici.Din cand in cand mai facea cei cativa kilometric pana acasa,asigurandu-se ca totul este in regula si acolo.
Odata,Benji a disparut timp de doua luni.Am cautat-o saptamani intregi peste tot.Sufeream.Asta pana cand intr-o dimineata ma astepta in curte sis area de bucurie cand m-a vazut.Avea o urma de zgarda la gat,dar arata destul de bine.Probabil un copil a placut-o prea mult si a vrut sa o pastreze.Dar ea nu m-a uitat si imediat ce s-a ivit ocazia a revenit acasa.
Anii au trecut in zbor si am ajuns in clasa a sase-a,cand a trebuit sa ma mut la o noua scoala,intr-un oras apropiat.Inca din prima zi a fost langa mine.Nu stiu cum facea,dar dimineata ma insotea,apoi mergea acasa,ca la pranz sa o gasesc din nou in fata scolii.Fiind un oras explora uneori,deseori gasind-o prin piata sau in parc.Ma rasplatea de fiecare data cu bucuria de a ma vedea.
Uneori cand mergeam intr-un loc unde credeam ca ar putea fi periculos pentru ea o certam cand plecam de-acasa.Pe moment privea suparata cum ieseam pe poarta,ca mai apoi,dupa prima curba,cand nu o mai puteam vedea sa tasneasca vijelios in urmarirea mea.
Am crescut impreuna…Benji m-a insotit in fiecare clipa a vietii,a fost langa mine cand radeam,cand plangeam si mai tarziu cand ieseam uneori noaptea sa ma intalnesc pe ascuns cu cate o prietena.Inevitabil,timpul a trecut in defavoarea noastra.Simteam cum Benji nu mai avea agilitatea si veselia din trecut,Totusi ochisorii ii erau la fel de vioi ca in clipa cand am vazut-o prima oara.Incaruntise si desi na insotea inca peste tot se aseza totusi cu recunostinta la picioarele mele ori de cate ori atunci cand colindam dealurile faceam cate o pauza.
Era o zi de iarna cand Benji s-a stins.Era 23 decembrie.Dimineata a trebuit sa merg la bunici.Pe Benji,am certat-o incercand sa o protejez de frig si de zapada mai mare decat ea.Ciudat,dar de data asta m-a ascultat.Cand m-am intors cativa copii veniti cu colindul mi-au atras atentia…Benji nu se mai misca.Am mers,am privit-o am mangaiat-o,am injurat cu foc divinitatea in care la acea data inca mai credeam si am plans…Ma simteam teribil de vinovat ca o parasisem in ziua aceea.Am plans o noapte intreaga sufletul care nu m-a parasit pana aproape de majorat,sufletul care nu m-a facut sa sufar niciodata,sufletul pe care nu am sa-l uit niciodata…
N-am sa uit niciodata cum alerga printre papadii inflorite,cum se bucura pentru fiecare dovada de atentie,pentru fiecare membru al familiei ce se intorcea acasa…Ii multumesc si ii raman recunoscator pentru fiecare clipa pe care mi-a dedicat-o.A fost si va ramane pentru mine un miracol…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu